Pasul 3 al terapiei parodontale: Cum rămâne cu defectele de creastă edentată?

Defectele de creastă osoasă, consecință a bolii parodontale, impun un management terapeutic complicat indiferent de modalitatea de rezolvare protetică a regiunii edentate. Refacerea, totală sau parțială a integrității crestei osoase, este un pas esențial în planul de tratament parodontal, fiind necesară atunci când volumul osos restant, distrus de boala parodontală, este insuficient pentru susținerea componentelor mobilizabile a lucrărilor protetice hibride, sau a unor implanturi dentare (cel mai adesea) stabile și estetice.

Tentative de augmentare a volumului insuficient de os au existat din totdeauna; rezultatele în schimb, nu au fost aceleași de la începuturi. Evoluția biomaterialelor folosite în regenerarea osoasă a parcurs un drum lung, de la simple materiale de umplutură la structuri inteligente, capabile să interacționeze biologic cu organismul. Alături de acestea, controlul factorilor de succes ai intervenției regenerative – stabilitatea grefei, vascularizația grefei și managementul țesuturilor moi – pot concura la succesul terapeutic și trasformarea unui defect major de creastă edentată într-o situație clinică favorabilă restaurării integrității arcadei dentare și redării funcției masticatorie a acesteia.