Peter Kiefner
Rezumat
Tratamentul endodontic implică diagnosticarea, prevenirea și tratamentul pulpei dentare infectate sau a inflamației periapicale. Este foarte important să cunoaștem limitele endodonției și cum le putem ocoli pentru a atinge obiectivele tratamentului endodontic. Provocările tratamentului endodontic pot apărea de la etapa de diagnostic până la etapa de obturație și sunt cauzate de mai mulți factori, cum ar fi:
– complexitatea sistemului de canale radiculare – canale suplimentare, istmuri si canale laterale. Identificarea și tratarea tuturor canalelor este o provocare în practica endodontică, ceea ce duce la curățarea și prepararea incompletă a sistemului endodontic.
– canale calcificate: Calcificarea sistemului de canale radiculare poate face dificilă localizarea canalelor și ducerea la bun sfârșit a procedurilor de dezinfectare și preparare a canalelor obliterate.
– canale radiculare cu curburi accentuate: prepararea curburilor accentuate poate duce la fracturarea instrumentelor endodontice. Recuperarea instrumentelor fracturate reprezinta intotdeauna o provocare fiind o mare consumatoare de timp care poate pune în pericol rezultatul tratamentului endodontic.
– obturația este etapa ce urmeaza dupa dezinfectarea și prepararea canalului radicular. Canalul radicular modelat este obturatcu un material biocompatibil. Tehnicile de obturație s-au îmbunătățit semnificativ în ultimii ani, dar obturarea completa si exacta a canalului radicular rămâne o provocare.
– dacă apare eșecul tratamentului primar. poate fi luata in considerare efectuarea unui retratament orto- sau retrograd. Retratamentul reprezinta o procedura complexă, necesitând îndepărtarea obturațiilor anterioare ale canalului radicular, identificarea canalelor omise și negocierea completa a anatomiei complexe.
Prelegerea va evidenția aspecte precum utilizarea tehnologiei avansate precum tomografia computerizată (CBCT), microscoapul dentar (DOM), instrumente ultrasonice si instrumente flexibile din aliaj de NiTi pentru optimizarea tratamentului endodontic în practica zilnică.
Curriculum Vitae
Dr. Peter Kiefner M.Sc. (Endodonție)
cabinet privat, limitat la endodontologie și traumatologie în Stuttgart/Germania
Doctor în științe dentare (Dr. med. dent), Tübingen, Germania
Academia de Stomatologie din Düsseldorf /Școala de Medicină a Universității Heinrich Heine din Düsseldorf, master în endodonție
membru specialist al Societății Europene de Endodontologie (ESE)
membru al Societății Germane de Endodjntică (DGET) și al altor societăți de endodonție (AAE, VDZE etc.)
peste 100 de prezentări, cursuri, demonstrații, cursuri practice și supervizări atât la nivel național cât și internațional
autor și coautor de articole în reviste științifice cu evaluare colegială
prezentări la congrese internaționale de endodonție
lector invitat în Endodontologie la Departamentul de Stomatologie Restauratoare și Parodontologie al Universității din Würzburg (președinte Prof. Dr. G. Krastl)