”Imobilizarea dentară în parodontită: principii, indicații și protocol clinic”

Abstract
Mobilitatea dentară în parodontită reprezintă un semn clinic relevant, asociat cu pierderea suportului parodontal, afectarea funcției și disconfortul pacientului. Dincolo de valoarea sa diagnostică, mobilitatea poate influența planificarea tratamentului și predictibilitatea rezultatelor terapeutice în stadiile avansate ale bolii.

Imobilizarea dentară a fost propusă ca o abordare adjuvantă, având ca scop îmbunătățirea stabilității funcționale și redistribuirea forțelor ocluzale, facilitând astfel desfășurarea terapiei parodontale. Indicația acesteia rămâne însă selectivă și trebuie fundamentată pe o evaluare clinică comlexă, care integrează statusul parodontal, factorii ocluzali și considerentele restauratoare.

Această prezentare oferă o privire de ansamblu asupra unei abordări clinice structurate pentru imobilizarea adezivă extracoronară în dentițiile cu suport parodontal redus. Accentul este pus pe principiile esențiale care ghidează aplicarea acesteia, inclusiv selecția cazului, asigurarea pasivității și menținerea accesului pentru igienizare.

De asemenea, sunt abordate succint aspecte practice legate de fluxul clinic, alegerea materialelor și limitele metodei. Deși majoritatea aplicațiilor vizează regiunea mandibulară, pot exista particularități și în alte situații clinice.

În ansamblu, imobilizarea dentară este prezentată ca o intervenție adjuvantă integrată într-un plan complex de tratament parodontal, cu scopul de a îmbunătăți funcția și confortul pacientului pe termen scurt, mediu și lung.